Fostul lider al Generației de Aur a naționalei, Gică Hagi, s-a simțit jignit de declarația președintelui FRF, Mircea Sandu, care a spus că „Generația de aur este echipa Stelei din ’86 și nu cea a naționalei din 1994”, și -a replicat acestuia spunând că „generația din care a făcut parte a fost de aur”.
El a punctat faptul că titlurile și trofeele câștigate de-alungul carierei dovedesc faptul că „jucătorii naționalei din 1994 sunt de aur”.
„Eu sunt făcut din trofee, am luat campionate și titluri, cred că generația din care am făcut parte a fost de aur! Suntem sau nu generație de aur? Eu nu sunt de aur? Toți suntem de aur pentru că suntem câștigători. Am luat titluri de cel mai bun din toate timpurile, am luat Cupa UEFA, Supercupa Europei. Acum înțeleg și eu cum merg multe lucruri în România. Popescu a luat Cupa Cupelor, campionate în Olanda, ce trebuia să mai facă?”, a spus Hagi la Fanatik Show, pe Digisport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER